Mai departe
Joi, 12 Iun, 2008
Pe parcursul a trei luni "colectivul" ahhg (nu sunt initiale, e un cuvant nou, ia-l ca atare) a schimbat un format si in sfarsit a reusit sa cumpere mult ravnitul domeniu pe .ro. Capitalistul este raparapandula si proletarul este tzele. Insa spre deosebire de modelul propus de Marx, intre noi nu este vorba de o relatie conflictuala/de exploatare... uite ca am pus in practica maretul vis socialist
. De aproximativ 10 luni "grupul" format din doua persoane a reusit sa recolteze cateva interviuri, sa produca ceva articole de calitate, zic eu, superioara si sa propuna, e adevarat, in linii mari si oarecum speculativ/vag o atitudine critica vizavi de hiphop. De acum incolo promit ca receptarea obiectiva si cercetarea stiintifica a universului hiphopului autohton va reprezenta principalul scop al acestui sait. Obiectivele pe care mi le-am propus nu sunt vorbe in vant, am in dotare arme sociologice cu raza mare de actiune.
In saptamanile ce vor urma (nimic nu e sigur) voi prezenta primul proiect de cercetare pe hiphop, pe numele sau "Hiphop-ul ca outgroup" (mai multe detalii despre aceasta chestiune la timpul potrivit). Proiectarea cercetarii (schita) o voi afisa pe sait, pentru dezbatere si analiza. Nimic nu este perfect, orice contributie la imbunatatirea metodei va fi binevenita si rasplatita. Ba chiar, fara ajutorul vostru totul ramane doar o idee indrazneata care merita incercata... Cuvantul-cheie: IMPLICARE.
Incepusem mai demult o munca sisifica, o indexare pe tipul de mesaj abordat a pieselor scoase de trupele underground (care au lansat albume pe internet, fara prea multa promovare, cu un public limitat ca numar) pe anul 2007. Am pe hard 37 de albume "scoase" in 31 decembrie-1 ianuarie 2007, mare parte dintre ele promovate pe forumul Hades Records (aici remarcam rolul extrem de important jucat de acest forum in lansarea tinerelor/incertelor voci) care inca isi asteapta randul la judecata suprema. Care sunt consecintele acestor peste 37 de albume? O "industrie underground virtuala" care, in marea ei majoritate, transmite in eter idei pe gratis (in sensul de valoare ideatica si baneasca zero), un sistem rahitic de promovare care nu reuseste sa faca rimele sa ajunga la urechile ascultatorului, o ciupercarie de sera ale carei produse nu au impact cultural. Undergroundul romanesc din 2007 e la trei kilometri sub acelasi underground din 2002. Cele 37+ albume nu sunt capabile sa modifice ceva in cultura hiphopului romanesc nici cat a zecea parte din Secretul din atom. 37+ albume de anul trecut fac deci cat 10% dintr-un album scos acum 7 ani! "De ce?", ar intreba un cititor cu un minim de inteligenta. Nu ma pripesc cu explicatiile, astept sa se mai stranga ceva documente, sa mai prestez ceva munca de ascultare a "tinerelor talente" si voi veni apoi cu o interpretare cat de cat pertinenta a situatiei prezentate in randurile anterioare. Cercetarea aceasta nu este lasata de izbeliste... numai timpul sa ne-ajunga.
Urmeazaun interviu incendiar cu colectivul revistei "bum.bac", dezvaluiri socante, chestii explozive. Vorba moderatorului, "Nu schimbati canalul, ramaneti pe ahhg.ro caci nici nu stiti ce pierdeti!"
- raul duche's blog
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii



Comentarii recente
în urmă cu 11 săptămâni 5 zile
în urmă cu 11 săptămâni 5 zile
în urmă cu 14 săptămâni 1 zi
în urmă cu 15 săptămâni 4 zile
în urmă cu 19 săptămâni 22 ore
în urmă cu 22 săptămâni 2 zile
în urmă cu 28 săptămâni 1 zi
în urmă cu 28 săptămâni 2 zile
în urmă cu 28 săptămâni 2 zile
în urmă cu 30 săptămâni 4 zile