sâmbătă, 17 septembrie 2016

Cum sa recunosti o curva

1. Arata bine.

2. Arata foarte bine.

3. Se fute bine.

4. Se fute foarte bine.

#. Nu o duce foarte mult capul. Metoda mea personala e sa spun bancul cu Hitler si cu puradelu si sa vad daca se prinde:

Hitle catre puradel: Cati ani ai ma?
Puradelu: Fac 16 nenea!
Hitler: Nu, nu faci...

#. Mai devreme sau mai tarziu iti cere bani. Chiar daca nu e de pro, dupa ce a trecut "asa, pur si simplu" pe la tine, la plecare te intreaba "Auzi, ai si tu niste bani?".

#. Uraste concurenta, indiferent ca este din aceeasi categorie (o alta curva) sau nu. In general o curva accepta doar persoane de la care obtine ceva (financiar sau nu).

#. Exista o "ruptura" in expresia ochilor. Poate sa iti vorbeasca sincer/relaxat (sa se deschida), si poate sa te priveasca in ochi, dar nu poate sa le faca pe amandoua in acelasi timp. Este ceva legat de proiectarea personalitatii ca efect de coping in urma traumelor (un narcisism?). Cu cat este mai proasta cu atat "ruptura" este mai mica.

#. Are o poveste in care a ajuns aproape de fapt cu cineva care o avea prea mare si a refuzat din cauza marimii. A vazut ceva rar si asta e o mandrie, dar a refuzat pentru ca are "integritate".

#. Atunci cand ai ceva valoros financiar se va uita mereu in alta parte, dar arunca priviri subtile cu coada ochiului. Orgoliul nu o lasa sa isi afiseze admiratie fata de ceva ce nu e al ei, dar gelozia o obliga sa arunce priviri atunci cand nu o vede nimeni.

#. Iti povesteste cu mandrie despre cat de "activa" a fost ea (profesionista profesional, amatoarea recreativ), dar ACUM vrea sa se schimbe (profesionista sa se lase, amatoarea sa se linisteasca). Ambele aspecte sunt menite sa iti starneasca admiratia.

#. Incearca sa te ademenesca cu povesti despre cum isi doreste familie si copii, chiar daca nu are niciun interes cu tine. Scopul e sa te faca sa iti doresti sa fii cu ea, dorinta care i-ar hrani si mai mult orgoliul.

#. Este sensibila la cuvinte sau asocieri de cuvinte care ii ataca iluzia: "curva", "muie", "scor", "sex"&"bani" in aceeasi propozitie, etc. Orice interventie negativa a ta in iluziile ei va primi un raspuns extrem de agresiv.

#. Este foarte usor de manipulat atata timp cat ii afisezi valori despre tine si despre ea pe care ea le valideaza. Adica este foarte usor de "mintit" atata timp cat minti in interiorul iluziei pe care o are.

#. Nu isi asuma niciodata nimic, nu o s-o auzi niciodata spunand "o sa fac" sau "am gresit". Este unul din cele mai importante aspecte, pentru ca daca ar avea curaj sa-si asume tot conflictul de personalitate ar disparea.

#. Este dependenta de protectie. Profesionista evident din partea pestelui, matroanei, etc. Amatoarea din partea tatalui, unchi, frate mai mare, etc, foarte rar din partea partenerului de cuplu.

#. Toate lucrurile astea se leaga. Lipsa suportului (familie, mediu, etc) la traume din copilarie duce la proiectarea personalitatii. Scaderea calitatii cognitive vine ca urmare a conflictului de personalitate. Sexul e folosit des ca metoda de a obtine "hrana" pentru orgoliu si deci creste ca skill datorita practicarii. Iluzia devine cronica odata cu timpul. Etc.

luni, 5 septembrie 2016

De ce m-a dezamagit pe mine Kant

Mai intai putin context:

Si in liceu, si dupa, am tot auzind in jurul meu vorbindu-se despre Kant, despre cat de "greu" e de citit, despre cat de mare geniu a fost, etc. Asta m-a facut sa am o retinere in al "descoperi", si tot timpul asta am trait cu impresia ca ar fi ceva ce m-ar depasi, dar mai ales, cineva care a detinut un adevar absolut.

Adevarul este ca acum vreo 5 ani cand aveam primele "glimpses" ma pierdea repede. Reuseam sa urmaresc ideile dar le pierdeam imediat dupa, semn ca nu eram suficient de copt sa imi insusesc ideile respective ca un mod activ de gandire.

Si acum sa revenim in zilele noastre:

Kant vorbeste despre datorie, despre etica daca vrei. Au mai vorbit si altii.

Vorbeste si despre dorinta individului de a lua decizii morale, si o numeste "autonomie". Este decizia ta sa te supui regulilor pentru ca vrei sa fii genul ala de persoana. Te-ai fi gandit ca specia asta infecta ar fi descoperit de la inceputuri valoarea "raiului din interior", dar nu, dupa mii de ani de educatie facuta cu frica divinitatii se pare ca a fost nevoie de un filozof populist sa intre notiunea asta in constiita sociala.

Mai sunt si niste detalii cu ceva "categoric", ceva cu "sa iei decizia morala de dragu moralitatii si nu de dragul consecintelor", bla bla bla. Daca-i spun asta vreunui prieten ma scuipa-n fata, si mai cheama alti cativa prieteni sa ma scuipe si ei.

Valorile astea 3 se cam suprapun dupa parerea mea, si creeaza o gandire care actioneaza corect, dar prin negatie (adica o gandire care nu face nimic imoral) dar totodata o gandire oarba, aproape juridica as spune eu (daca cineva moara de sete poti sa-l lasi sa moara, atata timp cat nu intreaba nu esti obligat sa-i spui unde gaseste apa).

Sa zicem ca maine te duci sa dai un examen. In drumul tau vezi o masina rasturnata. Cineva a sunat deja la 112. Ai putea sa dai o mana de ajutor, dar in felul asta risti sa pierzi examenul. Ce faci? Dupa Kant, nu ai provocat tu accidentul, deci nu e vina ta, si nici nu esti paramedic/pompier/ceva, deci nu ai nicio obligatie sa actionezi, asa ca poti sa-ti vezi linistit de drum, constiinta ta e impacata.

Asta este tot? Asta este tot ce suntem, robotei carora nu le pasa de lume, care nu sunt datori cu niciun sacrificiu speciei lor? Robotei care sunt datori doar sa nu faca rau?

Altruismul nu este o valoare morala pentru Kant. Si se pare ca nici transparenta, pentru ca atunci cand induci pe cineva in eroare, chiar daca nu ai mintit, tot l-ai inselat dupa parerea mea.

Ce gasesc cu adevarat revoltator este ca valorile astea au intrat adanc in societate, si ai, de exemplu:
- terapeuti care-si fac pacientii sa se simta bine invatandu-i ca "nu au nicio obligatie fata de nimeni", ca "fiecare este responsabil pentru el insusi"
- functionari (adaug aici inclusiv politisti) care refuza sa te ajute atata timp cat tu nu ceri explicit ceva, pentru ca treaba lor "nu e sa fie consilieri".

Individul de astazi a fost spalar pe creier sa creada ca daca ceva nu e in contract nu ai nicio obligatie morala s-o faci. Ba chiar e "rau" s-o faci, pentru ca asta ar putea scadea cererea pe termen lung intr-o ordine mondiala bazata pe cerere si oferta.

Mi-as fi imaginat ca filozofia este o stiinta care a evoluat progresiv, la fiecare cateva sute de ani adaugandu-se teorii noi, completandu-le pe cele vechi, la fel cum se intampla cu fizica de exemplu. Dar incep sa cred ca este mai degraba ca un om imatur, care are impresia la fiecare pas ca a redescoperit roata, dar in realitatea nu a facut altceva decat sa schimbe o iluzie pe alta. In cazul lui Kant, a schimbat omul vazut ca o resursa, pe omul vazut ca un robotel. Desi respectul lui pentru individ este un adevar, utilitarienii au fost putin mai aproape de adevar decat el.

De ce spiritualitatea bate filozofia

Filozofia este o balena, mare, grea, complexa. Se misca greu. Au trebuit sute de ani sa apara teorii despre utilitate, alte sute sa apara ideea de libertate absoluta, si alte si alte sute pana cand moralitatea sa constientizeze valoarea vietii. Si vor mai trece alte sute (sau poate mii) de ani pana cand omul nu se va mai plimba prin tribunale pentru o palma de pamant, ci va invata ca este parte dintr-un ecosistem, iar moral e sa actioneze in egala masura atat in favoarea lui ca individ, cat si in favoarea mediului in care exista. Asta daca vom mai exista ca specie pana atunci.

Spiritualitatea a sarit peste toate etapele asta. Nu si-a batut niciodata capu cu atatea explicatii, ci a dat (de cel putin 2500 de ani) direct finalu, direct adevarurile. Nu e de nasul nostru sa intelegem tot, nu avem capacitatea. Dar daca introduci moartea in ecuatie, asa cum face spiritualitatea, atunci o sa dizolvi nenecesarul, si o sa vezi si valoarea utilitara si imperativulul ipotetic cum coexista si au sens doar impreuna.