duminică, 31 mai 2009

Le charme discret de la bourgeoisie

Azi am vazut un "film de arta frantuzesc" :)). Pentru cine nu intelege ce ar putea inseamna ghilimelele sa verifice aici:
Monkey Dust explica destul de bine conceptul de fuckedupmovie. Filmul se numeste Le charme discret de la bourgeoisie si e in regia lui Luis Bunuel, un spaniol dadaist, suprarealist, comunist si ateu. Genial, nu?

vineri, 29 mai 2009

Elena Basescu si Guess Who

Elena Basescu, fiica cea mica a presedintelui nostru, a spus la emisiunea tonomatului insuportabil Ciutacu ca ar fi de acord cu consumul de droguri usoare.

Eu nu fumez, nu beau cafea, e ceva atât de delicat să-mi dau eu cu părerea despre aşa ceva... atâta vreme cât nu-mi dau seama ce gust are o ţigară. Dar dacă în unele ţări ca Olanda şi ca America aceste droguri sunt permise, marijuana, pentru că am înţeles că nu dau dependenţă... nu e vorba de ecstasy, care am înţeles că-ţi afectează celulele nervoase, şi de cocaină. Se refereau la marijuana. La iarbă. Probabil că voi fi de acord cu această iniţiativă.
sursa: http://cotidianul.ro/eba_o_intoarce_la_ploiesti_nu_sunt_de_acord_cu_nici_un_drog-86233.html

Ce intelegem noi din declaratia asta? Ca nu a fumat niciodata si nici nu a baut cafea dar ca, din ce a auzit ea asa, despre droguri in general (probabil din baile de la Bamboo sau pe terasa la turabo i-o fi vorbit Poponetz despre ecstasy si despre cum iti prajeste pastila asta creierul... .ca nu cred sa o fi dus mintea sa caute ca orice diletant pe wikipedia) e de acord cu "iarba". Nu prea stie ea despre ce e vorba dar... e de acord, ce mama dracu!

Desi, din punctul meu de vedere, cu declaratia asta ii cresteau sansele sa ajunga in Parlamentul European, tinand cont de potentialii votanti ametiti si ignoranti (ca altfel nu vad cum ai vota asa un candidat) care ar fi pus stampila de vot pe candidatul independent EBA, azi Lenutza se suceste in declaratii si revine asupra subiectului:
Ştiu că problema cu drogurile şi cu moartea asistată este pe ordinea de zi a Uniunii Europene. Am fost întrebată: dacă s-ar lua o decizie pentru legalizarea drogurilor uşoare aş fi de acord? Răspunsul meu este următorul: n-aş fi de acord cu absolut nici un fel de drog la noi în ţară. Nu trebuie legalizată marijuana la noi în ţară, indiferent cât de uşor este drogul acesta şi indiferent dacă dă dependenţă sau nu?
sursa: http://cotidianul.ro/eba_o_intoarce_la_ploiesti_nu_sunt_de_acord_cu_nici_un_drog-86233.html

Adica sa intelegem ca Elena vrea legalizarea drogurilor in Europa dar pentru Romania marijuana ar trebui sa creeze in continuare locuri de munca in inchisoare pentru amatorii de verde? Pana la urma, oricum o luam, Baseasca aia mica are dreptate, nu s-a incurcat in declaratii, judecand dupa cum a subliniat sintagma "la noi in tara"... pai ce, Romania face parte din Europa?

Nuticooooo, dupa cum o arzi pe la televiziuni si in ziare pari ca iti rupi capu in fiecare zi cu cateva kile de hash... junkie style asea...

joi, 28 mai 2009

Despre detasare

Writer's block saptamanile astea. Bine, nu pot sa spun ca am stat non-stop in fata masinii de scris, cu zeci de hartii mototolite in jurul meu, geamul inchis, draperiile trase, coji de nuci pe jos si scrumiera plina undeva intr-o vila luxoasa din Sinaia incarcand sa gasesc niste fraze sticky cu care sa dau gata gusturile literare ale celor doua persoane care intra constant pe situl asta-eu si raparapandula. Am fost ocupat. Cu chestii absolut neinteresante gen facultate, realitati alternative, nebunie urbana sau rurala (dupa locatie), flotari, tractiuni la bara si alte giumbuslucuri d-astea omenesti. Nu prea imi plac articolele cu iz personal. Viata intima si chestiile de jurnal (gen ce cacat de supa ai mancat azi si cum ai reusit sa te frigi cu ea, ce chiloti ai mai cumparat de la mall sau cu ce hartie te mai stergi la cur in ultimul timp) trebuie sa ramana nescrise pentru ca sunt neinteresante pentru ceilalti (oamenii nu sunt atenti cand le vorbesti in fata despre tine darmite cand expui te miri ce telenovele siropoase pe pagina persoanala) si pentru ca au un caracter de repetabilitate marit. De exemplu n-are sens sa spui pe blog ca te-ai spalat cu sapun azi, e clar (pentru civilizati cel putin) ca iti freci subtioarele cu grasime parfumata regulat, ca iti misti picioarele pana la scoala/facultate zilnic, ca te uiti la filme sau ca te combini/desparti de alte mamifere cuvantatoare in mod constant. Se pot rezuma astfel toate chestiile astea sforaitoare: "Ma spal, mamanc, ma fut, ma cac, invat, citesc, vad filme, in general fac ce fac si ceilalti, nimic interesant". Si gata, ai acoperit vreo 300 de pagini de cuvinte nefolositoare care polueaza atmosfera si asa incarcata de idei banale si absurde care impanzesc si ingreuneaza traficul cibernetic contemporan. Si acum sa vand ponturi, ca tot voi vorbi in paragraful urmator despre experienta. In quest-ul meu "bloggeristic" de succes :))) m-am ghidat pana acum dupa doua principii de baza: sa folosesc economic cuvintele (curatenie ideatica) si ca spatiu de manevra pentru diversiuni literare (target practice pentru slefuirea estetica a frazei) sau jurnalistice. Un alter ego.

Oamenii nu fiinteaza ci se imagineaza . Asa-i ca ti-am distrus setul de valori si conceptia despre viata cu sintagma asta?Comunicare + ceilalti = suprarealitate. E o diferenta intre cum crede o persoana ca va reactiona intr-o stiuatie limita si cum reactioneaza cu adevarat cand e pusa in respectiva situatie-limita. Sa luam un caz inexistent in realitate, dar foarte la indemana pentru a-mi face pe deplin inteleasa teoria. X d-abia asteapta sa se dea cu parasuta caci adrenalina pe care ar acumula-o in urma plonjonului in gol i-ar alimenta pentru mult timp stilul de viata extrem pe care il adopta, carpe diem-ul care crede ca il caracterizeaza. Judecand din afara, X chiar n-are nicio treaba cu "traieste viata la maxim". Sta mult in fata calculatorului, doarme mult si evita, in mod normal, orice activitate care ar include putin pericol.Cu toate astea, X va sari din avion cu parasuta. Se va caca pe el de frica, ii vor tremura toti muschii dar o va face. Nu sare pentru ca iubeste sporturile extreme, o face ca o justificare pentru imaginea pe care o are despre el insusi si pentru a mentine aceeasi imagine si in randul apropiatilor. Trebuie sa isi pastreze o eticheta in fata celor din jur si are nevoie sa se autoiluzioneze cu aparenta unei vieti interesante (desi insasi ideea de sport extrem gen bungee-jumping sau parasutism facut o data sau de doua ori intr-o viata arata goana nebuna a omului dupa "adevarata traire". deci daca ai ajuns sa atarni cu o coarda de un pod ca sa simti ca traiesti ar trebui sa iti pui cateva semne de intrebare). Pana la urma, totul se reduce la "povesti". Basme, fabule, scenete, teatru, replici, delir lingvistic. Un strat de semnificatii inselatoare asezate cu grija peste un "blat" de oase si carne si mai inselatoare.

Detasarea te fereste de despartiri (moarte/dragoste/etc) care pot fi sfasietoare sau de neajunsuri (bani/atentie/dreptate etc) care te pot aduce la nebunie. Detasarea si acceptarea inventiei/conventiei umane, a absurdului existentei. Pana la urma nimic nu conteaza. Usor de pus in cuvinte, greu de acceptat si de inteles cu adevarat.

Un bun exemplu al detasarii fata de mascarada vietii mi se pare a fi Constantin Ionascu (ajuns la incredibila varsta de 92 de ani), coleg de detentie cu Corneliu Coposu in inchisorile comuniste, in care a petrecut 9 ani. Iata ce declara acesta intr-un recent interviu publicat in Evenimentul Zilei:

Când am ajuns la Bucureşti, chemat să-l ajut, m-a întrebat ce îmi poate oferi. Nimic, i-am zis, vreau doar să lucrez cu dumneavoastră. Am eu o condiţie, mi-a zis el, să nu urăşti.
sursa: http://www.evz.ro/index.php? zone=articole&task=detalii-articol&item=851719&page=Corneliu-Coposu-mi-a-pus-conditia-sa-nu-urasc¤t_date=2009-05-10

duminică, 17 mai 2009

S.C. PUPINCURIS S.A.

O noua idee stralucita mi-a traznit creierii in ultimele minute. Uitandu-ma la apaluzele exagerate pe care le primeau niste invitati la o emisiune de televiziune m-am gandit ca cineva ar putea profita de toata tevatura asta aranajata. De ce n-as deschide o sala de apalaudat? E un fel de sala de fitness... vii sa iti mentii la inaltime egoul. Pur si simplu platesti ca sa fii ridicat in slavi. "Bravo! Esti genial! Te pup, dragule, asta e numarul meu de telefon, suna-ma dupa!" si multe alte pupincurisme si chestii laudative pe care vrei sa le auzi. Bineinteles, pay per hear. Cu cat cerintele tale sunt mai sofisticate cu atat creste pretul. Ca doar nu o sa coste o bataie din palme cat o promisiune din partea unei gagici cu masuri 90-60-90 ca o sa mearga cu tine acasa. M-am gandit ca si backgroundul ar trebui sa difere. As oferi o gama variata de spatii in care sa primesti atentie admirativa. Si aici preturile fac diferenta. Pentru o camera de apartament, ticsita cu oameni (aproximativ 20) o sa scoti mult mai putini bani din buzunar decat pentru un adevarat spectacol al aplaudacilor tinut la Sala Palatului sau in Parcul Izvor. Totusi, la a doua varianta e vorba de sincroane, blitzuri care se aprind special pentru tine, mii de oameni, sloganuri, haine speciale, bannere, costuri de inchiriere.

Deasemenea poti aranja cand si cum sa fii aplaudat. Poti opta pentru o ofranda aranjata cu ale carei pregatiri sa fii la curent de la bun inceput si sa stii si data la care se va tine spectacolul. Ca varianta, poti doar sa platesti inainte si sa te lasi surprins de echipa mea de profesionisti intr-ale pupatului in cur. Cum ar fi sa mergi grabit spre locul de munca, prin pasajul de la Unirii si brusc toti cei din jurul tau sa se uite la tine, sa iti zambeasca si sa te apalaude, sa iti ceara autografe si sa iti dea flori? Practic, firma mea iti ofera posibilitatea realizarii unui vis vechi de-al tau-aprecierea celorlalti. Ce naiba, si tu poti fi Barack Obama sau Angelina Jolie!

sâmbătă, 16 mai 2009

EPICAC

Ati auzit de EPICAC? Ma gandeam eu...
EPICAC este masinaria computationala gandita de maestrul in literatura speculativa, Kurt Vonnegut.

Oamenii de stiinta americani creasera un megacomputer capabil de a rezolva pana si cele mai complicate probleme ale contemporaneitatii. Bineinteles, ratiunile ce stateau la baza unei astfel de inginerii tineau de rivalitatea dintre USA si URSS din timpul Razboiului rece. Conducatorii statului american vroiau ca "aceasta supermasina de calcul sa poata schita traiectoria unei rachete din orice loc de pe Pamant pana la al doilea nasture de jos al paltonului lui Joe Stalin daca era cazul." Dar ingrijitorul robotului, naratorul povestirii, descopera si alte functionalitati ale supermasinii de calcul. El afla, bineinteles din intamplare, ca EPICAC poate comunica.

vineri, 15 mai 2009

Cum se face praf o farsa in doi timpi si trei miscari

Azi cascam gura pe OTV, era Gabriel Fatu, bufonul chitit pe farse fasaite al canalului de deversari aflat in proprietatea poporului. Asistat de doua toante (ca asta e trendul, sa iti iei pe langa tine asistente bunutze dar inutile in economia unei emisiuni conventionale), glumetul asta se tot chinuia sa isi bata taraba de "Dana, o admiratoare a lui Ogica". S-a dat drept norocosul multiplu campion la trisat Loto 6/49 si a inceput sa bage texte ieftine de agatat, pesemne in stilul lui Stelian... adica vrajeala de cioban la targul de branza de burduf din Goicea Mare. Chiar ma gandesc cu ce le atrage Ogica pe femei... poate cu cea mai noua metoda de productie a branzei de capra?

Ma rog, ideea e ca Fatu a ajuns la un moment dat intr-o criza de inspiratie. Ce vreti, e actor, sta prost cu inspiratia... Asa ca o intreaba total fara legatura cu discutia de pana atunci pe "Dana, admiratoarea lui Ogica":
- Stii ce am facut azi-noapte?- Nu, uimeste-ma!, raspunde Dana cu o voce plictisita.- Mi-am facut un tatuaj..., se confeseaza Fatu timid.
Si acum vine lovitura de gratie. Genialitatea. Gratia divina. Dana rastoarna conventiile de cacat ale unei farse televizate cu un raspuns plin de umor, sarcasm, care pisa intreaga emisiune a bufonului. Practic, ea se transforma in Gabriel Fatu si il metamrofozeaza intr-o pacaleala a dracului de funny.
- Nu-mi spune... ti-ai tatuat pe pula o pula mai mare?, spune Dana fara urma de surprindere in glas.
PAC! Asa se face!!!!  De retinut ca Fatu nu a intrerupt convorbirea, si-a continuat sedinta de umilire in direct.

Deci astea-s genul de chestii care imi plac la televizor. Sa facem o petitie pentru cat mai multe?

joi, 14 mai 2009

Dj [email protected] Silver Church (22 martie 2009)

Conventii, introduceri si abureli.

20:51
Tocmai reusisem sa strecuram, laolalta cu corpurile noastre, 2 sticle la jumate de tarie in clubul de inchipuiti The Silver Curch, unde avea sa se desfasoare unul dintre cele mai tari evenimente hiphop de care a avut parte pana acum tara asta in forma de peste. Pentru retardatii care au uitat titlul acestui articol si pentru aia care au trecut prin facultatea de jurnalism si au ramas prinsi in psihoza dubluveului, evenimentul acesta memorabil s-a desfasurat pe 22 martie 2009, capete de afis fiind Dj Premier si Blaq Poet cu suportul local adus de Dagga, Zale, Junkyard (prezent doar in sala), R.A.N.S. si Dj Bully (??? ).

Public timid...

Unde ramasesem? A da, la 20.51. Erau ceva cetateni in sala. Sa zicem 150 de comunitari hiphop, imbracati majoritatea larg, ici-colo "pusti cu harfe, fete cu agrafe", socializau pe fondul sonor oferit de trupa Dagga. Un palc de baieti si fete acoperea spatiul din fata scenei, miscandu-se timid dintr-o parte in alta pe ritmurile pieselor de pe "Inima tare", primul album al trupei mentionate mai sus, lansat de curand.

M-am instalat si eu pe undeva pe la jumatatea clubului. Stoe Toxxic de la Da Hood e invitat pe scena sa isi dea partea de pe piesa aia cu "salut tot romul din Cuba". Nu a miscat prea tare audienta smecheria asta. S-au trezit d-abia la sfarsit cand Butch a inceput sa "scuipe" bucata aia memorabila de pe unul dintre slagarele generatiei Hades. Da, ai ghicit, e vorba de "Cum am crescut" si da, prinde intotdeauna la public indiferent de cat este de "frigid".

duminică, 10 mai 2009

Precupetii de vise

O dimineata insorita de mai. Undeva in zona Piata Muncii. La o casa cu acoperis ultramodern se afla "cabinetul" unui cunoscut vindecator bucurestean. In fata casei, pe doua banci, sunt asezati vreo 6-7 amaresteni. Cred ca sunt veniti din toata tara, "om vinit tocmai din Molodova". Inauntru casei iar oameni. Doi dintre ei discuta despre ultimele analize facute. E o atmosfera de calm, pacientii sunt cu zambetul pe buze, glumesc caci vindecatorul promite in cartuliile lui si prin emisiunile pe care le face la OTV ca poate vindeca orice fel de boala "in afara de cancerul de oase si de psoriazis". Asteapta toti, cu nerabdare, sosirea gurului. Din cand in cand o asistenta (care pare mai degraba specialista in relatii cu publicul decat in medicina) vine sa dea sfaturi doritorilor de informatii despre tratamentele si metoda de lucru care se practica in acest cabinet. Secretul, spune faimosul tamaduitor, sta in alimentatie si grupa de sange. Si in puterile bioenergetice pe care le stapaneste la perfectie in urma unui stagiu de pregatire cu calugarii shaolin aflati la granita dintre Nepal si Tibet. Cel putin asta este povestea cu care isi atrage clientii. Si pentru genul de oameni care frecventeaza regulat casuta de pe soseaua Mihai Bravu... informatiile astea sunt suficiente pentru a-i lasa cu gura cascata.

Un Tuareg V10 parcheaza in fata casei. De pe holul cabinetului se aud exclamatii de bucurie. "A venit, repede!"

joi, 7 mai 2009

Surogat placut

Nu mai fumez de doua luni si jumatate. Trebuia sa gasesc un surogat, totusi dependenta de tutun nu e asa... o ploaie de vara care trece in juma de ora. Asa ca de 2 luni jumatate investesc cam toti banii (deloc multi) "de buzunar" in carti. Stau cu orele prin librarii, verific titluri, editii, tiparituri, calitatea paginii, coperte si mirosuri. Da, imi place sa miros hartia unei carti noi... dar n-o fac prea des in public, nu vreau sa fiu dat afara de "security" pe motiv de dementa retardata in stadiu avansat. Luni e, de obicei, ziua in care dau buzna prin librariile capitalei. Nu pentru ca as avea un fetis pentru ziua asta din saptamana ci pentru ca atunci imi este incarcat cardul.

Si plec la vanatoare. Suma extrem de limitata de bani si dorinta de a lua cat mai mult cu cat mai putin ma obliga sa caut promotii, chilipiruri si reduceri. Si acum ati aflat si motivul pentru care stau cu orele prin librarii. Dar nu doar economia ma face sa plec capul dupa "afaceri bune"... a inceput sa imi placa sa cumpar carti mai ieftin, imi da impresia ca pacalesc sistemul. E un fel de hobby.

Libraria Humanitas e cea mai de treaba. Am gasit 2 traduceri din 2008 de Coupland Douglas la 30 de lei, Pianul mecanic (din 2006) de Vonnegut la portocala ( adica la juma de pret-13 lei), H.S. Thompson-Frica si scarba in Las Vegas la 9 lei sau un volum de-al lui Boris Vian cu 4 lei. Mega tare, nu? Unde mai pui ca si librarii sunt de treaba. Am cautat Pianul Mecanic la libraria Humanitas de pe Calea Victoriei dar nu mai era pe stoc. Dupa aproximativ 5 minute vine librarul si imi spune ca a sunat la filiala Humanitas din Greenhours si ca ce cautam eu se mai gaseste pe acolo. Asa da ajutor!

Carturestiul a inceput sa ma enerveze. E prea multi pseudointelectuali, misuna non-stop pe acolo discutand despre cai verzi pe pereti. Pe langa asta, mai sunt si niste preturi maricele. Putine reduceri, merge mai mult sa te plimbi. Dar compenseaza la capitolul resurse. Gasesti si tratate despre pisatul in spirala daca esti capabil sa cauti. E imens si d-aia cred ca ma ia ameteala de mall de fiecare data cand poposesc pe acolo. Brrrr!

Tarabele din fata Universitatii sunt gay. E incredibil ce scoruri afiseaza bisnitarii aia pe zdrentele alea de carti. Dar nu ei sunt de vina ci cei care accepta sa arunce cu banii in asemenea hal. Cum dracu sa ceri pe un volum de Pacepa (e drept, bestseller) scos acum 17-18 ani 50 de lei? Ma rog, poate daca te tocmesti cu ei mai lasa din pret, n-o fi dracul chiar atat de urat. Cu toate astea un fapt e sigur. Preturile sunt piperate prin anticariate. Mai bine faci digging prin librarii.

Dar ma revolt degeaba. Pentru ca am acceptat sa dau 15 pe De duzina al lui Bukowski, o carticica de 200 de pagini care are copertile slinoase si pare furata din Diverta.

De mentionat ca la astfel de cumparaturi e bine sa te duci singur. O data pe samptamana, cel putin 2-3 ore. Doar tu cu gandurile tale. Valsezi usor printre rafturi, la pas, ca la o plimbare prin parc. Nu e rost de graba, cartile n-au picioare sau roti. Recomand chestia asta cum recomand cafeaua, merele sau dulciurile. Din micile placeri ale vietii.

miercuri, 6 mai 2009

Banutii

Tocmai trecusem de interviul pentru angajarea ca operator de chestionare la o companie franceza care se ocupa cu studii de marketing pentru produse farmaceutice. Eu si inca vreo 5 persoane. O cladire moderna, cu birouri gen "staul pentru ingrasat" si mobilier ieftin si minimalist, aflata pe langa statia de metrou 1 mai. Un noiembrie rece, ale carui zile le-am petrecut incercand sa par cat mai natural si mai comunicativ in scurtele mele dialoguri cu medicii din intreaga tara.

Coordonatoarea ne-a facut o instructie rapida cu privire la munca pe care trebuia sa o prestam, ne-a prezentat chestionarele pe care trebuia sa le aplicam medicilor si am stabilit de comun acord zilele in care trebuia sa venim sa ne facem treaba. "Buuun, acum sa vorbim putin si despre banutii vostri...".

STOP. Greata. Aici m-am blocat. Imi treceam stingher mana prin cap si ma incerca o stare ciudata de disconfort care incepea sa se imprastie, ca un balon cu apa aruncat de la etajul 9, prin tot corpul. Diminutivul ala nu-si avea locul acolo... ma deranja, caci banul nu are nimic dragalas sau placut in el. Nu e bebelus, nu e un catelus si clar nu e un ursulet de plus. Na ca am facut si o rima d-aia penibila! E ca si cum i-ai spune unui ditamai gherloiul de 2 metri copilas. E fals si respingator!

Banul nu are mai nimic din inocenta copilariei, e cumplit de rece si de impersonal, e un simplu instrument al omului rational vesnic aflat in lupta pentru maximizarea profitului. Deci fara "banuti" prin preajma mea, da? Ca e posibil sa vomit.

sâmbătă, 2 mai 2009

Ideea de chef si romane esuate

Sunt nervos. S-a sters ce am scris pana acum... Pacat, ca era interesant.

S.G vroia sa faca un chef si eu stenografiasem discutiile pe care le avusese el la telefon cu diferite fete si baieti... care nu au vrut sa vina la cheful improvizat din apartamentul lui.

In fine, acelasi S.G mi-a dat un text apocrif pe care vrea sa il faca public posteritatii... nu stiu care e treaba cu el, probabil incearca sa isi cuantifice nivelul de penibilitate. Pentru asta are nevoie de ajutorul cititorilor, asa ca raparapadula - singurul comentator al blogului - te rog sa iti scrii parerea despre urmatoarele pasaje: